E toamna. "Toamna ca-n poeziile lui Bacovia", cum are tata prostul obicei sa spuna, subliniind parca faptul ca atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti interioare, accentuand totodata haosul si mocirla din dotare. Asta ca, in cazul in care n-ai avut curiozitatea sa-ti plimbi pasii prin aerul taios sau prin baltile abisale, ergo n-ai avut ocazia sa constientizezi furia cerului, sa-ti deschizi larg ochii si sa pui umarul sa indrepti macar ceva pentru tine, daca tot vremurile sunt periclitate.
E toamna deci. Toamna care te tine in casa prin stropii mari, toamna care-ti inchide ochii prin ceata, toamna in toata puterea cuvantului.
De aia mi-e mie drag de ai mei. Ca au intotdeauna un sfat pregatit imbracat intr-un sarcasm fin si nu uita nicio clipa ca "rasul indreapta moravurile".
Ca o reactie pertinenta la evocarea bacoviana a tatei, incep intotdeauna sa recit "Plumb". Un simbol al izolarii, in concordanta perfecta cu anotimpul mohorat, moment al descompunerii elementelor naturii. Naturii umane?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu