Multe ganduri si o dorinta nebuna de a le exterioriza, insa privata de ocazia de a le verbaliza. Analizand lucrurile nu mai mult de cinci minute, prefer sa cred ca viata de acum nu-i altceva decat o nascocire a imaginatiei mele.
De la un moment dat, am ales sa nu-mi mai aman viata pe mai tarziu, insa nici sa traiesc in avans nu mi-am permis. Scurt si la obiect, m-am complacut in prezentul perpetuu care ne tine inlantuiti. Poate pentru ca nu sunt pregatita sa fiu luata in serios.
Cum de altfel nu stiu sa accept sa nu pot controla lucrurile care ma influenteaza direct. Prefer un raspuns virulent si explicatie macar verosimila daca nu veridica. Nu caut sa combat alegerile facute de altii, caut sa combat lasitatea de a nu si le asuma. Lasitate care mi-o asum eu in schimb ca pe-o lovitura in orgoliu. De aici si regretul, cel mai urat sentiment. Posibil sa nu fi fost suficient de interesanta, inteligenta sau incredibil de minunata. Cei trei "i" ai frustrarilor mele.
In ultima instanta, n-am pretins decat respect.
