Am suferit o perioada de sindromul "Alba ca Zapada", cand imi doream parul "lung si negru ca abanosul", am suferit apoi de sindromul "Ileana Cosanzeana", cand mi`l doream pe Fat-Frumos (acel!), iar acum sufar de sindromul "Toma Necredinciosul".
Pentru ca n`am avut rabdare cu sindromul "Alba ca Zapada", ma las pe mainile oricarui frizer cu aere de hair stilist care are cate o viziune inovatoare asupra parului meu; mai mult decat atat, m`am transformat in propriu`mi hair stilist si "afacerea" e in curs de dezvoltare si la alte case. Pentru ca n`am avut sorti de izbanda in operatiunea "Fat-Frumos" acum am e/(in)voluat la stadiul de "Toma Necredinciosul".
Punem bariere, suflam si`n iaurt. Poate pentru a ne pastra o marja de siguranta, pentru a ne simti liberi. Libertate care ne face superficiali, care devine sufocanta si care ne aduce in punctul in care ne dorim un "axis mundi" (acel!).
Avem multe de demonstrat. N`avem ocazii. Incercam sa le creem, dar ne taiem singuri craca de sub picioare. Trecem dintr`o stare falsa in alta, pentru ca la sfarsitul zilei sa simtim ca toate idealurile raman inca in stare latenta, singurul lucru real fiind perpetuul razboi cu noi insine.
Pana la urma, orice dezamagire se reduce la una: aceea de a evada din propria tristete. Si pentru ca eu nu stiu cum sa dezertez, psihicul mi`a luat`o inainte. S`a exteriorizat si s`a concretizat intr`o alergie fizica de toata frumustea. Asta se vindeca usor, cu alifii si medicatie. Cum ramane cu traumele afective?
Povestea eruptiilor mele triste a ajuns la final. Ma refer la cele fizice.
Punem bariere, suflam si`n iaurt. Poate pentru a ne pastra o marja de siguranta, pentru a ne simti liberi. Libertate care ne face superficiali, care devine sufocanta si care ne aduce in punctul in care ne dorim un "axis mundi" (acel!).
Avem multe de demonstrat. N`avem ocazii. Incercam sa le creem, dar ne taiem singuri craca de sub picioare. Trecem dintr`o stare falsa in alta, pentru ca la sfarsitul zilei sa simtim ca toate idealurile raman inca in stare latenta, singurul lucru real fiind perpetuul razboi cu noi insine.
Pana la urma, orice dezamagire se reduce la una: aceea de a evada din propria tristete. Si pentru ca eu nu stiu cum sa dezertez, psihicul mi`a luat`o inainte. S`a exteriorizat si s`a concretizat intr`o alergie fizica de toata frumustea. Asta se vindeca usor, cu alifii si medicatie. Cum ramane cu traumele afective?
Povestea eruptiilor mele triste a ajuns la final. Ma refer la cele fizice.
