sâmbătă, 2 mai 2009

Superfluu

Nu sunt o romantica, insa amorul de sine nu s-a dezmintit niciodata. N`am planuri de viitor, dar daca mi s`ar adresa intrebarea "ce`o sa te faci peste cativa ani?", as raspunde raspicat ca vreau sa devin unul din cei mai iubiti dintre pamanteni. Nu, nu sunt un om neaparat fericit, insa pastrez un zambet pentru intelesurile ascunse ale lumii, poate pentru a diminua forta de soc a acestora sau poate pentru a potenta cunoasterea luciferica.
Se spune ca "somnul ratiunii naste monstri". Acelasi efect il are si o luciditate prea mare.
Suntem lasi. Dar daca am fi fost viteji, infrangerea ar fi intotdeauna mai dureroasa decat lasitatea.
Ramanem astfel surprinsi cand-convinsi ca am indepartat rational din gandire raul- o simpla apropiere, chiar si intr`un mod in care nu ne indreptateste iluziile, ne face sa uitam tot, sa sugeram ca oricand se poate intoarce. Desi insondabili, ramanem capsomani, iar realitatea vehementa: nu putem inlocui comunicarea cu sugestia.
"Cu ce drept imi arunci in fata adevarurile mele? Tot ce sustii este adevarat, recunosc, dar nu ti`am permis sa fii sincer cu mine...!"
Salvarea celor invinsi? Nicio speranta!

Un comentariu:

fara_raspunsuri spunea...

Daca am fi fost viteji, infrangerea ar fi fost mai placuta decat lasitatea.
Daca am fi fost viteji, nu am fi comparat infrangerea cu lasitatea.