Cica Terra si Marte se intalnesc la un moment dat si Marte intreaba:
-Te vad cam necajita, ce ai?
-Mi-au crescut niste homo sapiens.
-Nu-ti fa probleme, trec...
Homo sapiens, homo sapiens sapiens... tot un drac. Pana la urma si-n final suntem o apa si-un pamant care ne ghidam dupa aceleasi constante, ba chiar dupa aceleasi variabile.
Eu cred in universuri paralele. Cred de fapt ca suntem un tot unitar doar analizati din perspectiva tuturor acestor universuri, ca suntem reprezentati in fiecare univers prin proiectiile starilor noastre. Asta poate insemna ca si lumea aceasta poate fi doar o stare a eului real insa ceea ce demonteaza aceasta teorie este faptul ca pana acum n-am murit in acest univers. Mai concret, reusim sa evadam din universurile paralele in care ne cufundam printr-o cunoastere luciferica ce ne scapa la un moment dat de sub control doar prin uciderea starii respective, ergo prin uciderea noastra. (vezi expresia "am simtit ca mor").
Doar cand punem punct capitolului respectiv si stergem cu buretele. N-a fost, n-am fost. Brain wash.
Mai mult decat atat, un nene inteligent, al carui nume evident nu-l stiu, emitea teoria vietii ca un act de teatru. "Oare nu suntem eu si tu personaje ale unei povesti? Oare scena pe care-o traim ca pe viata noastra nu exista doar in imaginatia unui scriitor iscusit?" .
Cu rele, cu bune, in imaginatia unui scriitor mai mult sau mai putin iscusit, asta e universul in care traim, pe care-l consideram real. Pana la proba contrarie. Cand vom fi realizat ca n-am fost decat o proiectie. Sau nici macar n-o sa avem timp sa realizam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu