rime

"Ei sunt cuminti...
Eu sunt nebun
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu
Poate ca cel cuminte-s Eu
Desi de cate ori le-o spun
Eu pentru Ei...sunt tot nebun.
.
Ei ma urasc ca nu-s ca Ei
Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine
Ei beau si mint fara rusine
Si-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun...ca nu-s ca Ei.
.
.
Dar cum din Ei toti numai Eu
Nu sunt ca Ei
Am sa ma duc
De voia mea la balamuc
Si fiindca nu-mi va parea rau
Cumintele voi fi tot Eu!..."
("Cantecul Nebunului"-Minulescu)

Superfluu

Nu sunt o romantica, insa amorul de sine nu s-a dezmintit niciodata. N`am planuri de viitor, dar daca mi s`ar adresa intrebarea "ce`o sa te faci peste cativa ani?", as raspunde raspicat ca vreau sa devin unul din cei mai iubiti dintre pamanteni. Nu, nu sunt un om neaparat fericit, insa pastrez un zambet pentru intelesurile ascunse ale lumii, poate pentru a diminua forta de soc a acestora sau poate pentru a potenta cunoasterea luciferica.

Se spune ca "somnul ratiunii naste monstri". Acelasi efect il are si o luciditate prea mare.

Suntem lasi. Dar daca am fi fost viteji, infrangerea ar fi intotdeauna mai dureroasa decat lasitatea.

Ramanem astfel surprinsi cand-convinsi ca am indepartat rational din gandire raul- o simpla apropiere, chiar si intr`un mod in care nu ne indreptateste iluziile, ne face sa uitam tot, sa sugeram ca oricand se poate intoarce. Desi insondabili, ramanem capsomani, iar realitatea vehementa: nu putem inlocui comunicarea cu sugestia.

"Cu ce drept imi arunci in fata adevarurile mele? Tot ce sustii este adevarat, recunosc, dar nu ti`am permis sa fii sincer cu mine...!"

Salvarea celor invinsi? Nicio speranta!

So Fresh and So Clean

Things I did lately:

*m`am ingrasat(yupeee...! exact de asta aveam nevoie);

*m`am lamentat(asta e oricum o chestie apriorica);

*m`am bucurat de liberele corporatiste(mai mult medicale, dar sshhhht);

.

.

Vroiam sa plece. L`am strans atat de tare in brate si il simteam al meu, dar dupa toata distractia mi`am dat seama ca n`are ce cauta in patu`mi mai mult decat ceea ce poate/a venit sa ofere. Adevarat e ca nu`i contesta nimeni aptitudinile de mare macho insa se prea poate ca odata subjugata de un individ sa fi pierdut increderea in specie.

Eu m`am obisnuit asa, sa ma descurc cu strictul necesar, fara prea multe elemente care sa`mi perturbeze spatiul personal. M`am obisnuit sa refuz si sa aleg pentru mine, m`am obisnuit sa`mi fac damblalele astfel incat sa nu ma mai simt dezamagita de frustrari, sa nu port discutii de complaisir si sa nu dau explicatii. Am invatat sa rationalizez lucrurile. Asta nu inseamna ca`mi sparg capul reflectand in singuratate, ci doar sunt mai atenta la ce se intampla in jurul meu.

"Sunt tanar doamna, tanar...!", spunea Dinescu. Tanar si liber in simtiri si gandire. Si chiar daca plang uneori in spasme, pana la urma e justificat, fiindca sufletul nostru mananca timpul fara sa observam lucrul asta. Fara sa stim, cucerim in noi insine un teritoriu inatacabil in care ne retragem apoi clipe in sir, cand, dupa ce am fost inlantuiti , cautam in cele din urma libertatea pierduta. Ergo, in materie de cuceriri, nu exista progrese, ci schimbarea metodelor.

La LOC Comanda!

Imi permiti, te rog, sa te filosofez odata? Am atatea lucruri sa iti spun... doar pentru ca mi`as dori ca stii tot ce am sa`ti impartasesc. Sa stiu ca gandurile mele au razbit intunericul mintii. Sa stiu ca intelegi ce inseamna pentru mine "ochii care nu se vad se uita" si ca totusi "e suficienta o intalnire cu neajunsul tau sa reintri in infrangerea ta".

Mi`ar placea sa`ti vorbesc despre Cutia Pandorei sau despre Calcaiul lui Ahile, despre mitul lui Sisif si furcile caudine. Despre Bachus si despre Venus, despre fiinta si nefiinta, despre agonie si despre extaz, despre cum a murit Dumnezeu, despre "comedia umana". Despre cunoasterea paradiziaca si cea luciferica, despre drumurile care incep de la Adam si duc la Roma. Toate incep de la Adam si toate duc la Roma...

****

*Eu? Iti explic explicit. Tu? Negresit ma`ntelegi gresit...

Abracadabra

Oare mai stiu sa scriu sau am ajuns s`o fac de dragul de a o face? Pana la urma asa se intampla cu toate lucrurile. Le faci din placere, apoi din obisnuinta si ulterior se transforma in obligatie. Ma rog, pe poteca vietii totul e cu dus si`ntors. Pana la urma, suntem conceputi din placere, dar totusi ne nastem prin durere. Legea compensatiei.

Ma pufneste rasul cand imi amintesc cu ce idealuri am venit in Bucuresti. Plansul cand imi dau seama ca m`am lasat prinsa in jocul asta incoerent.

Filosofam cu un prieten despre tipologiile umane. Imi dau seama ca nu ma impacteaza in niciun fel existenta altor pleturi sociale. Sunt constienta de existenta lor, dar intr`un fel sau altul (aleg sa) ma inconjor de oameni din aceeasi categorie. Imi place sa raman in acelasi registru. Bag seama c`am devenit un om rutinat de ceva vreme. Am aceleasi ganduri, angoase, porniri. Nu schimb nimic la mine. Decat hainele. Pastrand acelasi stil, desigur.

Si nu, nu`mi plac grupurile mari, pentru ca din complezenta trebuie sa socializez cu toti, realizez ca nu se merita efortul si`mi stric toata dispozitia. Ma rog, poate suntem prea neatenti sau prea ocupati cu noi insine ca sa ne preocupe si altii. E oarecum dezolant sa vezi cum o persoana cu o frumusete misterioasa are un cap complet lipsit de mister....

Cred ca a inceput sa`mi placa prea mult sa locuiesc singura.

Cure or Part of The Disease?

Am suferit o perioada de sindromul "Alba ca Zapada", cand imi doream parul "lung si negru ca abanosul", am suferit apoi de sindromul "Ileana Cosanzeana", cand mi`l doream pe Fat-Frumos (acel!), iar acum sufar de sindromul "Toma Necredinciosul".

Pentru ca n`am avut rabdare cu sindromul "Alba ca Zapada", ma las pe mainile oricarui frizer cu aere de hair stilist care are cate o viziune inovatoare asupra parului meu; mai mult decat atat, m`am transformat in propriu`mi hair stilist si "afacerea" e in curs de dezvoltare si la alte case. Pentru ca n`am avut sorti de izbanda in operatiunea "Fat-Frumos" acum am e/(in)voluat la stadiul de "Toma Necredinciosul".
Punem bariere, suflam si`n iaurt. Poate pentru a ne pastra o marja de siguranta, pentru a ne simti liberi. Libertate care ne face superficiali, care devine sufocanta si care ne aduce in punctul in care ne dorim un "axis mundi" (acel!).
Avem multe de demonstrat. N`avem ocazii. Incercam sa le creem, dar ne taiem singuri craca de sub picioare. Trecem dintr`o stare falsa in alta, pentru ca la sfarsitul zilei sa simtim ca toate idealurile raman inca in stare latenta, singurul lucru real fiind perpetuul razboi cu noi insine.
Pana la urma, orice dezamagire se reduce la una: aceea de a evada din propria tristete. Si pentru ca eu nu stiu cum sa dezertez, psihicul mi`a luat`o inainte. S`a exteriorizat si s`a concretizat intr`o alergie fizica de toata frumustea. Asta se vindeca usor, cu alifii si medicatie. Cum ramane cu traumele afective?
Povestea eruptiilor mele triste a ajuns la final. Ma refer la cele fizice.

Live and Let Die...!?

Nu mai folosi diminutive. Traduc fie o stare afectiva, fie una derizorie. Permite`mi aroganta de a crede ca niciuna nu e justificata in cazul de fata.

Imi datorai niste lamuriri de care nu te`ai tinut. Eu in schimb iti datorez doua lucruri pe care promit sa le onorez. O palma si o afirmatie:"FALS!". Palma pentru ca n`am fost in stare sa plec cand mi`ai oferit sansa si "FALS" pentru ca nu m`ai lasat sa plec cand am ales s`o fac. Pentru ca m`ai impiedicat spunandu`mi ca nu depinde de tine, cand de fapt nu depindea de mine.

Puteam sa`mi asum atunci infrangerea. Acum in schimb sunt furioasa. E un cuvant usor hilar, dar in momentul asta mi se pare de o gravitate exacerbata. Pentru ca eu am jucat pana la ultima carte si acum nu mai am niciun as in maneca pe care sa`l scot. Pentru ca trebuia sa plec si tu trebuia din respect macar sa`mi arati drumul pana acasa, nu sa ma abandonezi in statie cum ai facut`o.

Poate ca a fost o intamplare, dar una pe care ti`ai dorit`o intr`un anumit punct. Mi`am dorit`o si eu si i`am dat atata importanta incat am ramas blocata. Poate tu n`ai dorit`o intru totul, dar particica aia care s`a facut remarcata si care a fost a ta isi justifica solicitarea.

Nu, n`o sa te blamez pentru ca nu pot. Chiar daca sunt furioasa, sunt furioasa inca pe lucrurile care nu s`au intamplat. Pentru ca esti inca Fat`Frumos si oricat incerc sa pup alti broscoi nu se transforma...Pentru ca inca te caut prin asternuturi straine cu persoane de`acum bine cunoscute.

Viata?...Isi urmeaza cursul firesc pana la urma...Urcam, coboram, ne impiedicam, ne ridicam si ridicam pe piedestal oameni care nu numai ca nu`si justifica locul, dar nici macar nu si`l adjudeca...

(Recunosc ca mi`e dor.)