Se afișează postările cu eticheta niu dex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta niu dex. Afișați toate postările

duminică, 18 octombrie 2009

Simbolisme

E toamna. "Toamna ca-n poeziile lui Bacovia", cum are tata prostul obicei sa spuna, subliniind parca faptul ca atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti interioare, accentuand totodata haosul si mocirla din dotare. Asta ca, in cazul in care n-ai avut curiozitatea sa-ti plimbi pasii prin aerul taios sau prin baltile abisale, ergo n-ai avut ocazia sa constientizezi furia cerului, sa-ti deschizi larg ochii si sa pui umarul sa indrepti macar ceva pentru tine, daca tot vremurile sunt periclitate.
E toamna deci. Toamna care te tine in casa prin stropii mari, toamna care-ti inchide ochii prin ceata, toamna in toata puterea cuvantului.
De aia mi-e mie drag de ai mei. Ca au intotdeauna un sfat pregatit imbracat intr-un sarcasm fin si nu uita nicio clipa ca "rasul indreapta moravurile".
Ca o reactie pertinenta la evocarea bacoviana a tatei, incep intotdeauna sa recit "Plumb". Un simbol al izolarii, in concordanta perfecta cu anotimpul mohorat, moment al descompunerii elementelor naturii. Naturii umane?

marți, 14 aprilie 2009

La LOC Comanda!

Imi permiti, te rog, sa te filosofez odata? Am atatea lucruri sa iti spun... doar pentru ca mi`as dori ca stii tot ce am sa`ti impartasesc. Sa stiu ca gandurile mele au razbit intunericul mintii. Sa stiu ca intelegi ce inseamna pentru mine "ochii care nu se vad se uita" si ca totusi "e suficienta o intalnire cu neajunsul tau sa reintri in infrangerea ta".
Mi`ar placea sa`ti vorbesc despre Cutia Pandorei sau despre Calcaiul lui Ahile, despre mitul lui Sisif si furcile caudine. Despre Bachus si despre Venus, despre fiinta si nefiinta, despre agonie si despre extaz, despre cum a murit Dumnezeu, despre "comedia umana". Despre cunoasterea paradiziaca si cea luciferica, despre drumurile care incep de la Adam si duc la Roma. Toate incep de la Adam si toate duc la Roma...
****
*Eu? Iti explic explicit. Tu? Negresit ma`ntelegi gresit...

miercuri, 26 noiembrie 2008

Dialog in 36

Suferind in mod vadit de angoase existentiale, doi tipi isi impartaseau amarul amoros rezultat al deceptiei unei vaste experiente de viata. Sa fi fost de fapt un trialog, pentru ca la un nivel pasiv, colaboram si eu la discutia lor.
Indivizii in cauza isi exprimau loviturile in...COA...lele Mapului printr`o evocare filozofica a carentelor feminine.
Individ1 : -Da frate, toate femeile sunt o apa si`un pamant...
Individ2:- Si se mai zice despre noi ca suntem misogini fara motiv
I1: De zeci de ani e incetatenita ideea asta prosteasca...
I2: Pai, om fi noi porci, da ele sunt niste nenorocite. Prefer sa fiu porc decat nenorocit.
I1:Asa e frate, astea te fac cand nici nu te`astepti...Adica o femeie daca stie ca arata bine crede ca`si permite orice...De aia mai bine iti iei o femeie grasa care`si vede de lungul nasului si nu face figuri
I1: Si Iulia aia, ma....e buna tare...da`i mica...Proasta asa n`ar fi ea, da nici nu`i place sa invete lucruri noi....nu zic acu c`ar trebui sa poata discuta cu mine despre politica, da nici batuta`n cap n`am cum s`o suport.
----
Analiza pe text: Nu tre sa ai motiv sa fii misogin. E pe sistemul "trick or treat". Esti sau nu. Patologic de obicei. N-ai cum sa devii misogin. E ca si cum ai accepta ca o femeie te`a calcat atat de grav incat capitulezi prin injurii. Buba la tine.
"Ideea prosteasca" e postura de victima in care alegi sa pledezi. Recunoaste mai bine ca nu stii sa fii macho decat din vorbe si refuzuri. Daca te deranjeaza ceva, ia atitudine.
'Porc"...."nenorocit"...cred ca ambele insusiri valideaza aceeasi idee. Doar ca prima subliniaza faptul ca esti neglijent fata de tine, cea de`a doua ca te doare la basca de ceilalti...Hmmm...sa fie oare vb de instinctul de autoconservare? Desi inspiratia Snatch imi spune ca de foame, un porc poate ascunde faptul c`a existat vreodata cadavrul unui nenorocit. O mana spala pe alta, right?
Si ajungem la "femeia grasa"...Fericire cu portia. Daca&in cantitatile in care i se ofera. Q.e.d.
Pe de alta parte, copilele nu reprezinta interes. Prada usoara...
De ce sunt urmasele Evei nenorocite? Pentru ca incearca sa epateze din perpetua stare de plictiseala? Ca incearca sa`si depaseasca conditia(implicit a sexului opus)?
N.B.:Chiar daca pare cum pare, precizez ca nu sunt misandra...consider barbatii egali ...intre ei :)

vineri, 14 noiembrie 2008

zzzzip it, mister!

"Frumusetea e in ochii privitorului", se spune, intr`un mod cliseic. I agree. Pentru mine frumusetea e inocenta. Ma atasez asadar doar de lucrurile pe care le identific pe o anume frecventa cu inocenta, copilaria...si mi`e cu atat mai greu sa ma detasez cu cat orgoliul din mine nu stie sa`si asume esecurile. Nu stiu sa accept ca frumosul vazut nu exista decat in imaginatia unui om definit in postarea anterioara...

marți, 5 februarie 2008

STATUL m`a prostit!!!


O domnisoara tarzie, trecuta cu mult de varsta a doua (poate a treia...cine stie?) isi striga cu tot patosul si ura din dotare of`ul. Undeva in Piata Iancului, mai precis in fata Colegiului Hasdeu, se afla o reprezentanta a victimelor facute de stat. Cu parere de rau si imobilizata in timp incerca sa deschida ochii trecatorilor asupra efectelor negative pe care statul le poate avea asupra unui om. Culmea ca statea chiar in fata unei respectabile institutii de invatamant, atragand parca atentia tinerilor invatacei la destinul care se afla in mainile lor. In traducere libera, dumneai ne indemna sa avem grija cu ce treburi ne indeletnicim si in cine avem incredere, sa nu cumva sa avem ce regreta mai tarziu.

N.B.: Subscriu spuselor tinerei doamne si recunosc ca de la atata frecus de menta am cam luat`o pe ulei... Din pacate, sunt nevoita sa recunosc ca "statul m`a prostit!!!!"

N.B.2 Astept totusi laurii sesiunii pentru a da un verdict final.

joi, 31 ianuarie 2008

viva la revolucion!

Intre examene, cafele, lamentari si injuraturi, era imperios necesar sa gasesc o atributiune care sa`mi descreteasca fruntea. Aici tre sa las capu jos si sa aplaud niste oameni care mi`au luat`o inainte, brevetand aceste cuvinte de o maxima actualitate... Ta-daaaaaaaaaaaaaa:

BATALION = fratele mai mic al plutonierului Batal Gheorghe
BIRMANIA = predispozitie maladivã a unui ministru de finante de a pune noi taxe si impozite
CASCÃ = ordin pe care comandantul îl dã militarilor cu putin timp înainte de culcare
CIMBRU = marcã postalã din Banat
COMBIEZON = lenjerie usoarã, transparentã, purtatã vara de lucrãtorii de pe combine
CONTRADICTIE = ceva împotriva dictziei, spre exemplu cãlusul
DOGMÃ = rãspuns pentru întrebarea:"Si ce rasã zici cã e câinele ãsta?"
EXTRACTOR = fost tractor la C.A.P., actualmente piese de schimb în Turcia
A GENERALIZA = verb mai mare în grad decât "a coloneliza"
GHERILÃ = un mos simpãticut care dãruieste copiilor din Cambodgia, Honduras si Peru cadouri drãgute: mitraliere, pistoale, grenade, mortiere...
GHINIOANE = varianta moldoveneascã pentru ardelenescul "Bine, Ioane"
HAITI = grupuri de lupi flãmânzi care bântuie prin judetul Botosani
LESINA = pe unde merge "le tren"
LIBERTATEA PRESEI = privilegiu de care se bucurã un ziarist la iesirea din închisoare
MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri
MOLIERE = cutiute în care se pãstreazã naftalina
NASTURE = plasture pentru nas
PITON = peshte a cãrui lungime declaratã se obtine din cea realã prin înmultire cu 3,14
PLASTURE = nasture din material plastic
RATEU = pateu din carne de ratzã
SCARABEU = cetãtean ce locuieste la bloc, la scara a doua; din aceeasi familie de cuvinte se cunosc scaraceu si scaradeu.
SCUMPETE = termen drãgãstos adresat femeii iubite pe timp de inflatie
TRACTOR = actor cu mult trac
TUN = victoria finalã în asediul unei bãnci
TUTUN = a-a-armã de-de-de a-a-artilerie
TZURTZUR = Sunetul soneriei, iarna
VEDETÃ = navã micã de rãzboi care se bucurã de o deosebitã popularitate