*later edit

Si ma enerveaza la culme oamenii care papagalicesc inutil cum ca fac si ca dreg. Si ma enervez eu si mai tare ca sunt in continuare suficient de naiva(a se citi proasta!) sa ma las dusa cu zaharelul. Imi permit sa folosesc o imprecatie mosnegeasca si sa "va anunt respectuos ca mama idiotilor nu se va pui aici". Contracarata in timp real de constiinta mea inca agila care afirma un vehement "Prea tarziu...!"

Erase and Rewind

Simt in permanenta ca n`am timp. Ca totul trebuie sa se intample azi, sa treaca odata. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Nu fac nimic in sensul asta si las totul pe maine. Si se acumuleaza. O frustrare azi, doua maine, si ajung sa ma identific cu un amalgam de dezamagiri , sa caut pretexte pentru a justifica laitmotive.
Imi dau seama ca nu stiu sa scriu sub impact. Nu stiu sa`mi pastrez obiectivitatea limbajului, subtextul fiind oricum alcatuit doar din subiectivitati.
Sunt un paradox ambulant. Forma fara fond. Oare de cand?
Caut sa`mi gasesc linistea. Realizez ca asta e greseala mea, ca ceea ce caut e gasirea, nu linistea in sine.

ganduri razlete

Nu stiu de cand, dar am inceput sa mizez pe capacitatile tamaduitoare ale blogului mai ceva decat pe spovedenia de an si paste.

Sunt dimineti in care ma incapatanez sa`mi fac in ciuda si sa ma trezezc delirand. Cum e asta. Si nu, azi n`am talent la scris si nici la nimic altceva, caci e al draq de tremuranda inima si mana care o scrie. Si iar am visat devieri de la drum si mi`e teama ca am renuntat la lupta inainte de a o incepe. Si n`am curaj sa verific daca visul e autentic sau daca e doar o iluzie refulata pe care o astept sa devina realitate de cand m`am dezmeticit. Si mi`e frica sa aflu pentru ca o sa ma afund in nebuloasa mai grav decat intr`o mlastina miscatoare daca raspunsul nu o sa fie cel scontat.

Urasc incertitudinea si calitatea ei de a fi o stare sigura!

Vae Victis...!

In esenta un tanar destept, aparenta de batran prost. Ma laud cu o viata linstita de adult precoce, cu card si bonuri de masa; sunt workaholic de Bucuresti cu abonament la World Class.

Ma intrebam de ce adorm ultima. Aseara am realizat. Pentru ca`mi place sa contemplez intunericul sau pentru ca am privilegiul de a`l reinventa. Venus inca nu si`a inchis prohapul.
Exista momente cand strigi "Am totul!', cand soptesti timorat si victorios ca ai ajuns unde vroiai. Cand crezi ca te`ai ridicat in pirueta, dar iti spargi capul de realitatea care se incapataneaza sa`ti repete "Auzi....lumea nu e a ta!" . Sfarsesti ametit in acelasi punct in care gemeai la inceput.

How come it doesn`t feel the same?

wind of changes

Scriu pe sistem turbo azi. Vreau de mult, dar am atatea ganduri/idei/angoase, incat nu ma pot hotari, ma pierd in detalii si`mi piere cheful. Cineva imi spunea sa simplific gandirea, ca fiecare larva ideatica vrea sa se transforme in fluture. O sa incerc, promit...

*Ignorand sesiunea si la propriu si la figurat, mi`am fructificat liberele corporatise in entertainment de doi lei. Vechi. In continuare depasita de tehnologie, raman fascinanta de tezaurul online, in special youtube. Job`ul meu m`a indoctrinat cu ideea puerila ca intr`un mod aprioric si imutabil original Romania este o tara a principiilor. Daca mai era nevoie, am primit confirmarea ca Romania este o tara de colcalari si curve.

*Criza financiara ne invaluie pe toate flancurile. Supermarket, stiri, tramvai...subiectul zilei "pa" peste tot. Din punctul meu de vedere, criza financiara e doar un pretext care sa justifice starea de repaus fizic si psihic a romanasilor din dotare. Doar ca acum ne putem considera aliniati la standardele mondiale. In plus, putem sa ne laudam cu faptul ca "da frate...toti sunt saraci, da macar noi am fost primii".

*De curand, mi s`a reprosat ca vorbesc codificat. Aprob faptul ca nu folosesc un limbaj de duzina decat in cazuri in care trebuie sa`mi confirm sorgintea moldoveasca apriga. Imi place sa cred ca asta ma diferentiaza de mediocritate si`mi permit sa folosesc limbajul pe post de filtru. Trece peste el lumea in tema cu bolboroselile mele sau cea interesata. Daca se simte cineva depasit inseamna ca discutia nu trebuia sa aiba loc si sigur pe viitor orice intrevedere va fi evitata de ambele parti. Buba totusi la mine ca`mi supraestimez unii interlocutori.

*Schimb. Job, culoare par, omoplat netatuat,perspective masculine.

Vreau sa schimb(iar!?)ceva la par si ma pricopsesc cu un "saten deschis stralucitor". Pe semi`brunetul naturelle s`a prins doar partea cu "stralucitorul" si edulcorarea cu o nuanta.-->Pastram aparentele. In plus, adaugam prin tatuaj o masca zambitoare care ma obliga sa`mi pastrez mantaua omului intangibil.

Partea cu perspectivele masculine o lasam pentru editiile urmatoare; n`as vrea sa`mi canalizez atentia asupra`i si s`o transform in alta obsesie. Stiu ca pot...

Sunt mandra de mine ca inca pastrez spiritul cameleonic.

But "This is the life" cum bine zicea Amy Macdonald. Efectul scontat se transforma in dependenta garantata!:)

Alea iacta est!

E aproape 2. Nu ma impac cu burta si luna plina. Mii de ganduri. Gasesc ciudat faptul ca blogul asta a devenit jurnal. Era de mult timp, intr`un limbaj criptat ce-i drept, doar ca nu i`am cautat intrebuintarea.

Imi pun ordine in ganduri. Imi vine sa scriu de mana, dar mi se pare prea personala, deci usor penibila caligrafia. Aleg runele.

Plec. Inchid usile si rasuflu (mai mult sau mai putin) usurata ca o fac. Fizic sunt in plimbari dintotdeauna, psihic blocata. Plec pentru ca trebuie sa o fac. Nu e vorba de timp...am 20 de ani. Toata viata inainte. Plec pentru ca sunt captiva in prezent. Nu stiu ce`mi rezerva viitorul, poate vreau doar sa ma surprinda, dar in prezentul de fata stiu ce vreau. Si stiu ca n`am.

Pot sa ma lupt cu mine. Am facut`o deja depasind limite pe care le asemuiam altadata unui gard electric. M`as putea lupta si cu timpul. Poate la nesfarsit.

Nu de timp plec...Plec pentru ca in prezentul asta in care stiu ce vreau si n`am si nu te am, am totusi impresia ca ma lupt cu tine. Si plec. Plec linistita, poate resemnata, dar nu dezamagita. Dezamagita as pleca daca ai simti macar 1% o parere de rau. Fiindca in cazul asta ai fi cel mai mare dobitoc!

...si disciplina!

"Am drumul meu si nu ma pot abate de la el", sustineam sus si tare altadata. Cumva, pe parcurs mi`au scapat lucrurile de sub control si am tras dreapta. Am pus avariile pe post de "piua" si am coborat la metrou. Dezorientata si coplesita de nou n`am inteles directia. Nici sensul nu era bine determinat asa ca ce`aveam mai bun de facut decat sa ma impotmolesc...? M`am impotmolit. Si mi`am negat o perioada conditia. Pana am realizat ca n`are nimeni in afara de mine nimic de pierdut. Trebuia facuta ordine. Masina oricum era abandonata, iar pe peron pustiu.

Dupa stari bolnavicioase de acupunctura psihica, animata de un egoism pur, am realizat pana la urma ca raspund de propriile`mi trairi si ca trebuie sa le iau ca atare. Nu mai tin 1.9 TDI`ul din necesitate, ci`l las sa ofere senzatiile pentru care a fost gandit. Pe de alta parte, am parasit peronul. M`am urcat in metrou sa`mi continuu drumul. Apreciez acum sclipirea rosie, predecesoare a anuntului "Atentie! Se inchid usile!".

Nu le inchid inca. Intotdeauna alearga cineva pe scari, intarziat din anumite motive, care se asteapta sa prinda metroul.

Astept si eu.